Zîmbiți?

Nemuritorii...

 Pentru o secundă opresc totul...ochii închid...mă văd atunci...în prima zi de şcoală!

 În faţa mea, deschisă să primească o nouă generaţie, primul meu maestru...
                                                                Sărut mâna, doamna Învăţătoare!

                "Cea mai mare durere a timpurilor noastre nu este lipsa banilor, 
                                                     ci faptul că se pierde iubirea între oameni"      

                                                                               Cristoreanu Maria
                                                                               n.        - d. 28.09.2010 

Blues nervos, de toamnă

În autobuz e cald şi o negresă îmi cântă blues în căşti....Stau la stop...Printre secundele care se scurg repede, ca picăturile de ploaie de afară, simt doar nevoia să o rup la fugă, să scap de frig şi de hainele ude. Nu îmi amintesc nimic în afară de acest instinct primitiv de a căuta adăpost. 

Start! ţipă uşile trântindu-se şi cursa începe...primul obstacol...partea cealaltă a străzii. Mă văd acolo, chiar mai departe, dar văd şi un om căzând ca secerat. Încercările lui eşuate de a se ridica erau acum pe scena atenţiei mele perpetuate de gândul că e unul dintre cei care întind mâna în dreptul fiecărui şofer, unul dintre cei care primesc doar priviri goale, grimase sau injuraturi - nimic din ce-ar vrea ei...

"Nu poate" îmi zic, aşa cum nu pot eu să plec şi să-l las jos în bătaia ploii...întind mâna bărbăteşte...

- Lasă-l acolo bă, nu vezi că-i beat, dacă il ridici o să cadă iar! îmi spune rapid şi halucinant un "domn" ce stă pitit cu "alţii", de ploaie şi de scenă, în staţia de autobuz...

- Ce te-a făcut să îţi pierzi umanitatea bătrâne, tu ar trebui să fii aici, exemplul lor, al meu...

 Nu ştiu dacă să râd ironic sau să mă înfurii...continui să fac câţiva paşi cu cel pe care l-am ridicat. El tremura din toate - arâtă ca un om în care se instalase hipotermia...Ținea gura deschisă fără zgomot, ceea ce întregea fericirea tâmpă şi sălbăticia care i se citeau pe chip. Dă semne că se descurcă şi decid să trec strada...

De aici pare altfel, figurile din staţie par să-l ajute...NU...e doar un gând...o speranţă...a căzut din nou...Ei de ce doar se uită, iar eu de ce merg mai departe?  

“(…) Am înţeles de ce unii oameni, piloţii de curse automobilistice sau alţii ca ei, capătă beţia vitezei. Există unii dintre noi care gândesc că moartea nu vine niciodată din faţă, ci numai din spate: i-ar ajunge din urmă în momentul în care s-ar opri să se gândească…”
Maksim - Somewhere in Time

Mulţumiri

Queen - These are the days of our lives