Trist, Harpagon, privindu-l, sta frământat de gânduri
Şi-ntrebător, în sine, neliniştit zicea:
"Avem, pentru sicriu destule scânduri?"
Şopteşte Celimena: "M-a izvodit frumoasă,
Cu inima curată, chiar bunul Dumnezeu."
- Inima ei! Supusă-i la fumul de pucioasă
în iad: jambon uscându-se mereu!
Un scrib, un biet opaiţ dorinu-se făclie,
Sărmanul, pe care cu scrisu-i l-a-necat,
Îi spune: "Unde-l vezi tu pe Cel ce totul ştie,
Pe Domnul cel de tine lăudat?"
Dar, decât toţi mai bine un desfrânat se-arată,
El cască pe-delete, fiind ce poate fi:
Neputincios şi leneş: "Ah! m-aş dori o dată
Un virtuos, dar nu stiu-n care zi!"
La rându-i, orologul, cu voce joasă-ngână:
"E putred osânditul! Ce rost să-l mai previn?
Orb, surd, fragil e omul, ca un perete până
Îi prăbuşesc insectele-n destin"
Şi apoi vine Cel ce cu toţi îl neagă,
El, mândru şi sarcastic cuvântă: "V-amintiţi
Că-n liturghia neagră din fiecare seară
Din vinu-mi aţi băut preafericiţi!"
În sufletele vostre mi-aţi înălţat altare
Şi-aţi sărutat în taină chiar fundul meu murdar!
Satana sunt! iar râsul-mi învingător şi mare,
E slut ca lumea-n chipul său hilar!
Cum aţi putut deci crede, făţărnici demascaţi,
Maestrul să vi-l râdeţi, să-l înşelaţi la joc,
Plăcându-vă preţ dublu pe viaţă să-ncasaţi,
Aicea, aur, dar şi-n cer un loc?
E dreptul la răsplată: bătrân e vânătorul,
Şi-a stat atât la pândă să-i cadă prada-n laţ.
Prin marile desişuri vă voi purta în zborul,
Ciraci ai bucuriei fără saţ,
Prin marile desişuri din munţii fără seamă,
Prin a'cenuşii voastre mormane drum tăind
Spre un palat cât mine de-nalt şi fără teamă:
Un bloc din piatră dură, stralucind;
Căci e făcut din trupul păcatelor mulţimei:
În el, dureri, orgolii şi glorii am închis!"
În acest timp, un înger din cer, deasupra crimei
Izbânda o suna, din paradis,
Acelor ce cuvântă cu inima: "Părinte,
Slăvit să fie biciul, Durerea ce ne-o dai!
Stau sufletele noastre în mâinile-ţi presfinte,
În grija-ţi care pentru om o ai".
Şi-al trâmbiţei cânt mândru legănător mângâie
Amurgurule-acestea cu sfântul lor cules,
Extazul ei pătrunde ca fumul de tămâie
În cei ce cântă Domnului ales.
