În copilaria mea a existat o femeie ce şi-a lasat amprenta intr-un moment plin de tradiţie, scalda de după botez. Se spune că această baie este foarte importantă pentru copil, fiind plină de semnificaţie. Apa trebuie să fie neîncepută, scoasă la răsăritul soarelui. În apă se mai pun: flori - ca sa fie copilul frumos, bani - ca să aibă, apă sfinţită, ou, pietre - ca să fie puternic, seminţe, păr de vită, de cal, lână, busuioc, miere - ca să fie dulce, lapte - ca să fie proaspăt, potcoavă gasită, inel - ca să aibă părul creţ, grâu - ca să fie cinstit, bani şi bijuterii. Acest obicei se face de către moaşă, naşă şi mamă împreună cu mai multe femei, însă cea mai batână naşă conduce ritualul. Încelepciunea sau senilitatea ei a facut ca lângă mine, în apă, să nu se gasească nici unul dintre obiectele mai sus menţionate, ci doar o mana de scaieţi, mânaţi prin apă de cuvinte spuse cu foc şi credinţă: Cum se lipesc scaieţii de lâna oii aşa să se lipească fetele de tine!
Când aveam vreo 9 ani, ea mi-a spus: Băi, tu ai să faci prăpad printre femei când o să fii mare! Dar şi ele or să-ţi mânânce sufletul!... A fost ultima oară când am văzut-o... Aş intreba-o acum de unde ştia ea toate astea? Cu femeile, cu prăpădul... Dar naşa a murit demult.
Azi, după atâţia ani, pot spune că există femei care nu pot fi decât ale unui singur bărbat. Le-am văzut. Le-am ţinut în braţe. Le-am ştiut... M-au despărţit de ele distanţe şi diferenţe de tot felul... Am rămas eu singur. Eu nefăcând nimic. Eu stând pe scaun în faţa ferestrei şi privind în gol. Eu râzând în hohote, cu capul dat pe spate.Eu, suma tuturor acestor femei.
Jean Moscopol - Mână birjar
