Reverie

Stăm amandoi pe terasa unei vechi clădiri ce unii o numesc "'Poartă Stelară'', în plină noapte. 

                                                                              "Orasul doarme ud in umezeala grea"
Eu tac, tu vorbeşti - despre orașul acesta, despre cunoştinţe, despre noua ta carte..Îmi mai zici că jumătate din populaţia lumii ar trebui să citească în fiecare zi, iar eu completez că, probabil, restul traiesc din cărţi deja...Râzi ca un copil, trăgându-ţi intenţionat colţuriile gurii în jos apoi vrei să mergem acasă. Nu-mi spui pentru ce, dar acum parcă te cunosc, stiu...În autobuz te ţin de mână fiindcă mi-e frică să nu te pierd. Pentru că am pierdut de foarte multe ori, încă de foarte tânăr, fac lucruri pe care alţii nu le înţeleg decât greu sau niciodată...Cum ar fi de pildă, să tin de mână orice femeie pe care o iubesc, în orice împrejurare, chiar şi atunci când suntem la cumpărături sau în autobuz...În somn, nu! Pentru că dorm în poziţia aceea pe care o deseneză cu creta pe asfalt cei de la Criminalistică atunci când studiază cum a cazut cineva de la etaj...

Te dezbraci rapid (atât de iute încât mă faci să râd)... Îţi privesc abdomenul tare, de femeie care nu a născut niciodată, şi sânii pe care respiraţia îi ridică şi coboară, iar racoarea din cameră le face un contur perfect.   Facem dragoste. În timp ce adulmec îndărătul urechii tale, te pun în mintea mea în toate poziţiile. În toate cele cate vor urma şi în cele din viitorul îndepărtat... Şi nu te mai ţin de mână, ci trag de carnea ta... Cu cât mă bucur mai mult de tine, cu atât nu mă mai satur... E ca şi când spui ”mi-e dor de tine” unui om de care te leagă idei, senzaţii şi stări, dar pe care nu l-ai întâlnit niciodată - ştiu, e o ciudățenie asta, dar ce nu e?

Kings Of Leon - Sex On Fire

O după-amiază cu ...

M-am oprit....în faţa mea, o femeie ce stătea pe malul râului...era îmbrăcată în haine de nuntă. M-am uitat minute în şir la ea – nu cu ploaie-n gură şi fără să îmi transpire mainile, dar nici cu ură...

- Ce se va întâmpla cu acea femeie care va pierde ceremonia de căsătorie a surorii ei dacă cineva nu o traversează apă? 

 Batrânul călugăr vorbea repede şi mă privea pieziş pentru pierderea de timp.

- Jurământul nostru de celibat este foarte grav şi de asemenea jurăm să nu fim în prezenţa unei femei. Regulile sunt reguli şi nu trebuie încălcate!...îi răspund repede pentru că tocmai le învăţasem....

 - Dar cum rămâne cu mila? m-a întrebat călugărul senior. Priveşte-o...Este foarte tristă şi, dacă n-o ajutăm, nu va mai putea asista la nunta surorii sale.

- Noi avem regulile noastre!

Fără a mai spune un cuvânt, bătrânul ia femeia în braţe, o traversează apa şi o lasă pe celălalt mal...Ne continuăm călătoria în tăcere până la căderea nopţii.

- Nu cred că a fost drept că ai luat în braţe acea tânără femeie frumoasă şi ai traversat-o râul! 

Mă simt de parcă aş fi în faţa unui pluton de execuţie la care am refuzat să fiu legat la ochi pentru că vreau să vad cum se bagă glonţul pe ţeavă şi cum i se umflă gâtul comandantului când strigă "Foc!"...încerc să respir uşor, la intervale egale...

............................................................................................................

- Dragă călugăre, îmi răspunde bătrânul, am lăsat acea femeie pe mal acum o jumătate de zi. Se pare că tu o cari de atunci încoace.

Werewolf by Cat Power

Zîmbiți?

Nemuritorii...

 Pentru o secundă opresc totul...ochii închid...mă văd atunci...în prima zi de şcoală!

 În faţa mea, deschisă să primească o nouă generaţie, primul meu maestru...
                                                                Sărut mâna, doamna Învăţătoare!

                "Cea mai mare durere a timpurilor noastre nu este lipsa banilor, 
                                                     ci faptul că se pierde iubirea între oameni"      

                                                                               Cristoreanu Maria
                                                                               n.        - d. 28.09.2010 

Blues nervos, de toamnă

În autobuz e cald şi o negresă îmi cântă blues în căşti....Stau la stop...Printre secundele care se scurg repede, ca picăturile de ploaie de afară, simt doar nevoia să o rup la fugă, să scap de frig şi de hainele ude. Nu îmi amintesc nimic în afară de acest instinct primitiv de a căuta adăpost. 

Start! ţipă uşile trântindu-se şi cursa începe...primul obstacol...partea cealaltă a străzii. Mă văd acolo, chiar mai departe, dar văd şi un om căzând ca secerat. Încercările lui eşuate de a se ridica erau acum pe scena atenţiei mele perpetuate de gândul că e unul dintre cei care întind mâna în dreptul fiecărui şofer, unul dintre cei care primesc doar priviri goale, grimase sau injuraturi - nimic din ce-ar vrea ei...

"Nu poate" îmi zic, aşa cum nu pot eu să plec şi să-l las jos în bătaia ploii...întind mâna bărbăteşte...

- Lasă-l acolo bă, nu vezi că-i beat, dacă il ridici o să cadă iar! îmi spune rapid şi halucinant un "domn" ce stă pitit cu "alţii", de ploaie şi de scenă, în staţia de autobuz...

- Ce te-a făcut să îţi pierzi umanitatea bătrâne, tu ar trebui să fii aici, exemplul lor, al meu...

 Nu ştiu dacă să râd ironic sau să mă înfurii...continui să fac câţiva paşi cu cel pe care l-am ridicat. El tremura din toate - arâtă ca un om în care se instalase hipotermia...Ținea gura deschisă fără zgomot, ceea ce întregea fericirea tâmpă şi sălbăticia care i se citeau pe chip. Dă semne că se descurcă şi decid să trec strada...

De aici pare altfel, figurile din staţie par să-l ajute...NU...e doar un gând...o speranţă...a căzut din nou...Ei de ce doar se uită, iar eu de ce merg mai departe?  

“(…) Am înţeles de ce unii oameni, piloţii de curse automobilistice sau alţii ca ei, capătă beţia vitezei. Există unii dintre noi care gândesc că moartea nu vine niciodată din faţă, ci numai din spate: i-ar ajunge din urmă în momentul în care s-ar opri să se gândească…”
Maksim - Somewhere in Time

Mulţumiri

Queen - These are the days of our lives

Mutatis mutandis...

- Copil hapsân, femeia? o întrebam pe A., o amică, mai deunăzi.

- Cred că depinde de femeie...ce principii are...şi ce îşi doreşte de la o relaţie...Sunt unele femei care pur şi simplu ar face şi ar da orice pt cel de lângă ea, dar altele ar vrea să primeasca totul....Se gândesc mai mult la ce primesc decât la ce oferă. Acum să-mi spui tu la ce te referi...continuă ea.

.......................................

Beau din ceaiul negru cu atenţie să nu mă frig şi mă uit peste buza cănii la notiţele ce le-am cules de câteva zile,  de la trei domniţe ce-şi trăiesc încă prima dragoste, dar în moduri diferite. Par să se revolte când le ispiteşti cu o vorbă ce ar putea pune la îndoială sentimentul... Când le întrebi "De ce un rege rămâne întodeauna rege?" "de ce prima dragoste nu se uită niciodată?"...Îmi e dragă revolta asta a lor – delicată, de catifea.

Mi-au spus, adesea, că incipitul mieros al unei relaţii, purtat pe aripi de fluture încă nefrânte, reprezintă perioada cea mai plină de substanţă a poveştii de iubire, că secundele de fericire deplină adunate în aceste momente se fixează etern pe conştiinţă. Te învăluie în dulceaţa lor lipicioasă şi opacă, pentru nu mai avea disponibilitatea sau abilitatea de a te dezmetici, mai apoi, şi a te întreba "Unde?" "Când?" "Cum?", dar mai ales "De ce?" gustul zaharos s-a prefăcut în fiere. În pelin care, prin senzaţia de greţă provocată de o despărţire, conduce la dependenţă.

Relaţiile care se nasc din chimie şi sentiment, din atracţie totală şi înceţoşare a tuturor celorlalte simţuri se opresc undeva într-o adoleşcenţă timpurie. O dată cu înaintarea învârtoşată în pragmatismul vârstei devine ieşit din uz să te mai aştepţi să te îndrăgosteşti fără să-ţi propui şi să-ţi programezi asta în prealabil. 

Femeile tind să intre într-o nouă relaţie pentru că sunt îndrăgostite de ideea de dragoste, de conceptul din cărţi al cuplului, dar  îşi aleg parteneri care nu împărtăşesc aceleaşi valori. Împinse din spate de marşul  convenienţelor şi intimidate de faptul că în pofida pretinsei complexităţi personale e posibil să nu găsească resursele interioare şi intelectuale necesare depăşirii unei perioade de singurătate, se aruncă în braţele peţitorilor dintâi, uitând că, ceea ce hranea dorinţa pasională, fondul pasiunii primei iubiri, era tocmai lipsa obiectului, adorarea în absenţă. 

Există desigur şi excepţii; greşeli din care se învaţă şi care duc, în fine, la relaţiile bazate pe atracţie spontană. Există şi cazuri fericite în care iubirea autentică cade de prima oară ca o binecuvântare sau cazuri în care afecţiunea e cucerită, treptat, zi după zi, în dulcele stil clasic, până să se compună în relaţie. 

Există cazurile lor....a celor trei domniţe....a lui A., C. şi D.,...poveştile şi iubirile lor... pe care dacă le asculţi aflii despre cum se bucură, chiar şi după săptămâni diabetice, de fiecare întâlnire ca şi cum ar fi cea dintâi, ca şi cum fluturii nu şi-au pierdut nicicând aripile multicolore. Pretinzând că insectarele prafuite ale sentimentelor  n-ar fi fost nicicând inventate.

David Gray "This Years Love"