Neprevăzutul

Când tatăl său, de viaţă, în chin se despărţea,

Trist, Harpagon, privindu-l, sta frământat de gânduri

Şi-ntrebător, în sine, neliniştit zicea:

"Avem, pentru sicriu destule scânduri?" 

Şopteşte Celimena: "M-a izvodit frumoasă, 

Cu inima curată, chiar bunul Dumnezeu." 

-  Inima ei! Supusă-i la fumul de pucioasă

în iad: jambon uscându-se mereu!

Un scrib, un biet opaiţ dorinu-se făclie,

Sărmanul, pe care cu scrisu-i l-a-necat,

Îi spune: "Unde-l vezi tu pe Cel ce totul ştie,

Pe Domnul cel de tine lăudat?"

Dar, decât toţi mai bine un desfrânat se-arată,

El cască pe-delete, fiind ce poate fi:

Neputincios şi leneş: "Ah! m-aş dori o dată

Un virtuos, dar nu stiu-n care zi!"

La rându-i, orologul, cu voce joasă-ngână:

"E putred osânditul! Ce rost să-l mai previn?

Orb, surd, fragil e omul, ca un perete până

Îi prăbuşesc insectele-n destin"
 

Şi apoi vine Cel ce cu toţi îl neagă, 

El, mândru şi sarcastic cuvântă: "V-amintiţi

Că-n liturghia neagră din fiecare seară 

Din vinu-mi aţi băut preafericiţi!"

În sufletele vostre mi-aţi înălţat altare

Şi-aţi sărutat în taină chiar fundul meu murdar!

Satana sunt! iar râsul-mi învingător şi mare,

E slut ca lumea-n chipul său hilar!
 

Cum aţi putut deci crede, făţărnici demascaţi,

Maestrul să vi-l râdeţi, să-l înşelaţi la joc,

Plăcându-vă preţ dublu pe viaţă să-ncasaţi,

Aicea, aur, dar şi-n cer un loc?

E dreptul la răsplată: bătrân e vânătorul,

Şi-a stat atât la pândă să-i cadă prada-n laţ.

Prin marile desişuri vă voi purta în zborul,

Ciraci ai bucuriei fără saţ,

Prin marile desişuri din munţii fără seamă,

Prin a'cenuşii voastre mormane drum tăind

Spre un palat cât mine de-nalt şi fără teamă:

Un bloc din piatră dură, stralucind;

Căci e făcut din trupul păcatelor mulţimei:

În el, dureri, orgolii şi glorii am închis!"

În acest timp, un înger din cer, deasupra crimei

Izbânda o suna, din paradis,

Acelor ce cuvântă cu inima: "Părinte,

Slăvit să fie biciul, Durerea ce ne-o dai!

Stau sufletele noastre în mâinile-ţi presfinte,

În grija-ţi care pentru om o ai".

Şi-al trâmbiţei cânt mândru legănător mângâie

Amurgurule-acestea cu sfântul lor cules,

Extazul ei pătrunde ca fumul de tămâie 

În cei ce cântă Domnului ales.

Protest....

Acum, mă gândesc că a fi copil e o scurtă bucurie pe care ne-o face Dumnezeu pentru a ne vedea zâmbind. Mai tarziu are ocazia mai rar...Viața mea este plină de momente și viziuni contradictorii...şi îmi dau seama că mereu sunt ca un cascador la circ, mergând pe linia subţire care desparte dispreţul total de blândeţea şi iubirea de semeni. Aş avea momentele mele de frică şi îndoiala, strigând Eli, Eli, Lama Sabahtani ...Of suflete ce nemernic ai ajuns! Cum de ai putut ajunge în halul ăsta? Extraordinar spus şi chinuitor de trăit această stare...Poate că din cauza asta filosoful german G.W. Hegel i-a adresat studentului său preferat, chiar înainte să moară, urmatoarea frază plină de înţelesuri: „Numai tu m-ai înţeles, şi m-ai înţeles gresit!“

Cu sau fără, eu voi cauta să ofer iluzii, aşa cum face cel care vinde flori în faţa unui spital de oncologie.

Pink Floyd - High Hopes

Montaj

Intotdeauna mi-a fost greu să aleg...

Ca să fii fericit, dorește-ți ce se poate!

Câteodată, mă uit spre Sus, și-i zic: Tu vezi ce viață complicată am eu? De unde să mai știu ce se poate și ce nu?...

Mă imaginez într-un film ce are o imagine impecabilă. O muzică aleasă. Un montaj neverosimil...

În film, nu apare decât un om. Un bărbat îmbrăcat elegant, căruia nu i se vede fața. Un fotograf. Un solitar.

”Buf!” telefonul după care încerc să scriu a căzut pe podea. Tresar şi privesc spre tine - ce bine că zgomotul nu ţi-a stricat somnul...Respiri usor, la intervale egale, iar genele tale sunt atât de lungi încât ar putea trece strada singure...Ţi-e somnul dulce şi mi-e atât de drag de tine încât te-aş trezi doar ca să-ţi spun asta...
Tu dormi cu mana sub cap, ca o femeie-copil, şi eu scriu despre un scurt-metraj cu forme, dar fără fond ... Ce om mai sunt şi eu...

Harry Nilson - Are you sleeping

Cuiul lui Pepelea

A fost cîndva un om frumos,
Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –
« Bun gospodar, cu toate celea -
Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »
El, într-o bună zi se-arată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O fată mîndră, ca o zînă,
Frumoasă foc, s-o iei de mînă,
Să cumperi lumînări de ceară
Curată şi s-o pui la scară,
Să o cununi şi la altar
Cu-acel Pepelea, om ştrengar.
Iar fata nu s-ar fi codit,
Dar tatăl fetei, om sucit,
Nu vrea s-audă de flăcău,
Că-i sărăntoc şi de neam rău.
“ - Măi, moşule, faci treabă proastă,
De nu-mi dai fata de nevastă. »
« - Mai puneţi pofta-n cui, băiete,
Că toate satele au fete !… »
« - Atunci, dacă-i aşa anume,
Am să-mi vînd casa, plec în lume!”
“ - Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.
« - Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,
Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…
Acela, nu ! – un cui de lemn,
Bătut în casă ca însemn,
Pe partea dinspre răsărit –
Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »
« - Ei, şi de ce ?! » - se miră moşul.
« - E pus anume de strămoşul –
O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,
Tu scoate banii, eu scriu actul ! »
Omul dă banii şi se face
Un act pecetluit şi… pace !
Iar cel cu fata cea frumoasă
Se mută la Pepelea-n casă –
Pridvor, odăi încăpătoare,
Ferestre mari, strălucitoare,
Cu-mprejurime de livadă
Şi acareturi prin ogradă.
Le erau dragi toate acelea,
Numite « casa lui Pepelea »,
Dar lui Pepelea, drag ca pragul,
Îi era cuiul, cît ciomagul,
Cui – lemn de fag – bătut iţit,
Pe partea dinspre răsărit.
A doua zi, să vezi belele :
Vine Pepelea. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit, acilea, eu,
Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »
Iar omul cam strîmbă din nas,
Dar învoiala i-a rămas ! -
Si-apoi ce mai putea să facă,
Dacă aşa s-a scris în joacă ?!
A treia zi – la fel – belele:
Vine nebunul. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit acilea eu,
Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »
Şi-apoi aşa, mîine aşa,
Punea Pepelea ce avea,
Cîte ceva sau lua pripit,
Din cuiul de la răsărit,
Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,
Bătut de moşu-său însemn.
Şi să vedeţi treabă isteaţă :
Se întîmpla de dimineaţă,
Cu pusul luat şi luatul pus,
Taman cînd omul era dus
În sat, la tîrg, să are gruiul…
Acasă, fata, cui şi şuiul.
Şi fata avea grijă ca
Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,
Din partea dinspre răsărit –
Nu vrea să piardă acel cui…
De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –
Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –
Pepelea a rămas tot viu,
Casa rămase în picioare
Şi în perete cuiul mare:
Pepelea-ndrăgostit de cui
Şi fata după… cuiul lui.
Dar nu prea mult, căci într-o zi,
Prin sat o nuntă se porni:
Pepelea s-a-nsurat « acasă »
Şi-a luat pe fată de mireasă,
Fată cuminte, păzind cuiul,
În casa ce-o vînduse şuiul.
M-am dus la moş c-o vorbă – spui :
« - Prea bine, moşule Băcui,
Ce te-a făcut să îţi măriţi
Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,
De care nici nu vreai s-auzi ? »
« - Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –
Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…
Îi zic, ast’ vară, ălui prost,
Că-i prea glumeţ şi n-are rost…
Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!
Dă fata, că mai am un cui!”
Şi ca să ştiu că nu glumeşte
Mi-arată « cuiul », voiniceşte :
Avea nărodul căscăui
Un ditamai piroi, nu cui.
De-l mai vedea şi fata mea,
Se-ngreuna cum de-l vedea.
Geaba mă luam de viaţa lui,
Că pofta nu se pune-n cui.
Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,
Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »
Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-
M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,
Cu ochii pironiţi la drum,
Neputincios, c-un cui folos,
De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că mi-a rămas – nu pot,
Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –
Îi dau şi haina de pe mine,
Să mîntui treaba asta bine :
Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,
S-o puie-n cuiul lui Pepelea.
Însă să ştii : povestea toată
Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.
Am pus-o, zău, de mămăligă –
« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »

 

Queen - Bohemian Rhapsody  

 

Reverie

Stăm amandoi pe terasa unei vechi clădiri ce unii o numesc "'Poartă Stelară'', în plină noapte. 

                                                                              "Orasul doarme ud in umezeala grea"
Eu tac, tu vorbeşti - despre orașul acesta, despre cunoştinţe, despre noua ta carte..Îmi mai zici că jumătate din populaţia lumii ar trebui să citească în fiecare zi, iar eu completez că, probabil, restul traiesc din cărţi deja...Râzi ca un copil, trăgându-ţi intenţionat colţuriile gurii în jos apoi vrei să mergem acasă. Nu-mi spui pentru ce, dar acum parcă te cunosc, stiu...În autobuz te ţin de mână fiindcă mi-e frică să nu te pierd. Pentru că am pierdut de foarte multe ori, încă de foarte tânăr, fac lucruri pe care alţii nu le înţeleg decât greu sau niciodată...Cum ar fi de pildă, să tin de mână orice femeie pe care o iubesc, în orice împrejurare, chiar şi atunci când suntem la cumpărături sau în autobuz...În somn, nu! Pentru că dorm în poziţia aceea pe care o deseneză cu creta pe asfalt cei de la Criminalistică atunci când studiază cum a cazut cineva de la etaj...

Te dezbraci rapid (atât de iute încât mă faci să râd)... Îţi privesc abdomenul tare, de femeie care nu a născut niciodată, şi sânii pe care respiraţia îi ridică şi coboară, iar racoarea din cameră le face un contur perfect.   Facem dragoste. În timp ce adulmec îndărătul urechii tale, te pun în mintea mea în toate poziţiile. În toate cele cate vor urma şi în cele din viitorul îndepărtat... Şi nu te mai ţin de mână, ci trag de carnea ta... Cu cât mă bucur mai mult de tine, cu atât nu mă mai satur... E ca şi când spui ”mi-e dor de tine” unui om de care te leagă idei, senzaţii şi stări, dar pe care nu l-ai întâlnit niciodată - ştiu, e o ciudățenie asta, dar ce nu e?

Kings Of Leon - Sex On Fire

O după-amiază cu ...

M-am oprit....în faţa mea, o femeie ce stătea pe malul râului...era îmbrăcată în haine de nuntă. M-am uitat minute în şir la ea – nu cu ploaie-n gură şi fără să îmi transpire mainile, dar nici cu ură...

- Ce se va întâmpla cu acea femeie care va pierde ceremonia de căsătorie a surorii ei dacă cineva nu o traversează apă? 

 Batrânul călugăr vorbea repede şi mă privea pieziş pentru pierderea de timp.

- Jurământul nostru de celibat este foarte grav şi de asemenea jurăm să nu fim în prezenţa unei femei. Regulile sunt reguli şi nu trebuie încălcate!...îi răspund repede pentru că tocmai le învăţasem....

 - Dar cum rămâne cu mila? m-a întrebat călugărul senior. Priveşte-o...Este foarte tristă şi, dacă n-o ajutăm, nu va mai putea asista la nunta surorii sale.

- Noi avem regulile noastre!

Fără a mai spune un cuvânt, bătrânul ia femeia în braţe, o traversează apa şi o lasă pe celălalt mal...Ne continuăm călătoria în tăcere până la căderea nopţii.

- Nu cred că a fost drept că ai luat în braţe acea tânără femeie frumoasă şi ai traversat-o râul! 

Mă simt de parcă aş fi în faţa unui pluton de execuţie la care am refuzat să fiu legat la ochi pentru că vreau să vad cum se bagă glonţul pe ţeavă şi cum i se umflă gâtul comandantului când strigă "Foc!"...încerc să respir uşor, la intervale egale...

............................................................................................................

- Dragă călugăre, îmi răspunde bătrânul, am lăsat acea femeie pe mal acum o jumătate de zi. Se pare că tu o cari de atunci încoace.

Werewolf by Cat Power

Zîmbiți?