Mutatis mutandis...

- Copil hapsân, femeia? o întrebam pe A., o amică, mai deunăzi.

- Cred că depinde de femeie...ce principii are...şi ce îşi doreşte de la o relaţie...Sunt unele femei care pur şi simplu ar face şi ar da orice pt cel de lângă ea, dar altele ar vrea să primeasca totul....Se gândesc mai mult la ce primesc decât la ce oferă. Acum să-mi spui tu la ce te referi...continuă ea.

.......................................

Beau din ceaiul negru cu atenţie să nu mă frig şi mă uit peste buza cănii la notiţele ce le-am cules de câteva zile,  de la trei domniţe ce-şi trăiesc încă prima dragoste, dar în moduri diferite. Par să se revolte când le ispiteşti cu o vorbă ce ar putea pune la îndoială sentimentul... Când le întrebi "De ce un rege rămâne întodeauna rege?" "de ce prima dragoste nu se uită niciodată?"...Îmi e dragă revolta asta a lor – delicată, de catifea.

Mi-au spus, adesea, că incipitul mieros al unei relaţii, purtat pe aripi de fluture încă nefrânte, reprezintă perioada cea mai plină de substanţă a poveştii de iubire, că secundele de fericire deplină adunate în aceste momente se fixează etern pe conştiinţă. Te învăluie în dulceaţa lor lipicioasă şi opacă, pentru nu mai avea disponibilitatea sau abilitatea de a te dezmetici, mai apoi, şi a te întreba "Unde?" "Când?" "Cum?", dar mai ales "De ce?" gustul zaharos s-a prefăcut în fiere. În pelin care, prin senzaţia de greţă provocată de o despărţire, conduce la dependenţă.

Relaţiile care se nasc din chimie şi sentiment, din atracţie totală şi înceţoşare a tuturor celorlalte simţuri se opresc undeva într-o adoleşcenţă timpurie. O dată cu înaintarea învârtoşată în pragmatismul vârstei devine ieşit din uz să te mai aştepţi să te îndrăgosteşti fără să-ţi propui şi să-ţi programezi asta în prealabil. 

Femeile tind să intre într-o nouă relaţie pentru că sunt îndrăgostite de ideea de dragoste, de conceptul din cărţi al cuplului, dar  îşi aleg parteneri care nu împărtăşesc aceleaşi valori. Împinse din spate de marşul  convenienţelor şi intimidate de faptul că în pofida pretinsei complexităţi personale e posibil să nu găsească resursele interioare şi intelectuale necesare depăşirii unei perioade de singurătate, se aruncă în braţele peţitorilor dintâi, uitând că, ceea ce hranea dorinţa pasională, fondul pasiunii primei iubiri, era tocmai lipsa obiectului, adorarea în absenţă. 

Există desigur şi excepţii; greşeli din care se învaţă şi care duc, în fine, la relaţiile bazate pe atracţie spontană. Există şi cazuri fericite în care iubirea autentică cade de prima oară ca o binecuvântare sau cazuri în care afecţiunea e cucerită, treptat, zi după zi, în dulcele stil clasic, până să se compună în relaţie. 

Există cazurile lor....a celor trei domniţe....a lui A., C. şi D.,...poveştile şi iubirile lor... pe care dacă le asculţi aflii despre cum se bucură, chiar şi după săptămâni diabetice, de fiecare întâlnire ca şi cum ar fi cea dintâi, ca şi cum fluturii nu şi-au pierdut nicicând aripile multicolore. Pretinzând că insectarele prafuite ale sentimentelor  n-ar fi fost nicicând inventate.

David Gray "This Years Love" 

Regia umbrei

În copilarie, asta reţineam eu din filme....regia...adevărata magie care îmi placea – scena de amor...când o femeie stingea lumina şi devenea o umbră. Îşi pierdea caracteristicile materiei, dispărea, dar nu de tot!.. Imaginea ei, înainte ca lumina să se stingă, încă îmi domina mintea în duet sau în duel cu încercarea de a mi-o imagina dezbrăcată în timp ce vedeam cum zbura, de pe ea, tot sub formă de umbre, cămaşa, fusta, un ciorap, al doilea...

Dispariţia ei îmi convenea... Era o dorinţă a ceea ce aveam să simt mai ales în adolescență, când după ce mă culcam cu o femeie, aş fi vrut ca ea să iasă iute de pe scenă...Oricare ar fi fost ea... Când am mai crescut şi am devenit atent, am realizat că și umbrele astea nu se dezbracă toate la fel... Femeile care se ştiu iubite o fac lent, cu desfătare. Pe când amantele îşi dau jos hainele atât de rapid încât pierd un moment extraordinar - foșnetul acela unic al alunecării chilotului de pe coapsă...Este un sunet ce nu poate fi comparat cu nimic...

Brucia la luna - brucia la terra

DANA...primul meu fan...

Pe eșafod, în drumul către buturuga unde urma să-şi aşeze capul pentru a-i fi retezat, Regina Franţei, Maria Antoaneta l-a calcat pe picior pe călău. Imediat i-a spus “Monsieur, vă cer scuze. A fost un accident“. Aristocrația e o stare care nu se dobândeşte pe parcursul vieții, poţi fi educat, dar boieria, nu poate fi învațată la nicio școală. E ca talentul – te nasti cu el. Il ai sau nu. 

Când Dana trece pe lângă tine, ai senzaţia ca împrumuta ceva aerului şi că acesta capătă consistență, devenind usor de pipăit. La eleganța asta supraomenească, se adaugă şi faptul că lumina i se aseaza miraculos pe chip. Vorbeşte nescăpându-te din ochi, e concisă şi îţi dă senzaţia că n-o poţi minţi (sau că poţi, dar o să te prindă...)
  

Împărtăşesc o idee despre povestea ei, aşa cum am descoperit-o eu, pe bucăţele şi  într-o după-amiază ce s-a întins până-n noaptea târzie. Mi-a facut în schimb o cafea grozavă, dintr-o gură îţi dădeai seama cam cum e locul de unde provin boabele măcinate, nu trebuia să mai mergi până acolo.

............................................................................................................

Azi, e ziua când tot pamântul i se închină...                                         

                                                                                       La mulţi ani scumpă prietenă!

Nicu Alifantis - Ce bine ca esti

Celei care minte...

Se distinge dintr-o mie, după felul în care-şi parfumează indecenţa cu cele mai ispititoare parfumuri. O poţi recunoaşte pentru că hainele nu-i sunt nici semn de cochetărie, dar nici n-o lasă indiferentă: servesc, însă, drept camuflaj al unui corp şi suflet infidel. Nu....să nu gândeşti că cea care înşeală e curva, aventuriera  sau superficiala nestatornică. Cea care înşeală nu e o desfrânată, ci o răzvrătită,  o disidentă care luptă împotriva nefericirii conjugale cu armele propriului sex şi e dispusă să-şi bifeze conştiinţa ca victimă colaterală.

Cea care înşală - şi o face cu toată dedicarea, cu tot ce presupune procesul, de la remuşcări, la sfâşieri interioare, la dileme şi nopţi nedormite, îndepărtări şi reveniri- rămâne o imorală. Imoralitatea ei are însă o aureolă de demnitate, impune un respect distant, pentru că se consumă în interiorul triunghiului amoros şi nu se lasă bruscată de privirile intruzive dinafară.

Cea care înşală n-o să fie niciodată pe deplin fericită- nici dimineaţa când işi maschează cearcănele, nici seara, căci simte mereu altă textură a cearşafului sub greutatea păcatului. Dar e infinit mai câştigată în bucăţi de fericire, faţă de cele care se complac în rutină sau în iubiri ce s-au stins. E de apreciat, pentru că prin dăruirea ei multiplă, rămâne o temerară căutătoare de fericire întreagă, la care noi, ceilalţi, uităm şi să mai sperăm.

Cea care înşală cu adevărat se dedublează până la schizoidie. E în stare să blameze amorurile clandestine, să le înfiereze pe metrese şi pe distrugătoarele de căsnicii, pentru a se bloca atunci când amantul îi aminteşte că şi ea se află în aceeaşi situaţie. “Cu tine e altceva” va replica, întotdeauna , scurt, de teamă să nu-şi amestece realităţile.

Cea care înşală e terfelită de dialectica “ori-ori-ului” şi pentru sfărâmarea ei interioară merită iertare, merită clemenţă, merită o reverenţă deferentă. Dar nu mai merită şi nu mai are cum să fie vreodată iubită. Nu din prejudecată, nu ca o răzbunare împotriva imoralităţii. Ci pentru că prin alegerea de a înşela îşi volumizează personalitatea, se virilizează prin curaj şi devine intimidantă. Poate fi admirată- aşa cum admiri o femeie de stat sau un geniu- dar nu iubită.

I se prelinge trădarea pe gene la fiecare clipire insinuantă şi-o recunoşti dintr-o mie. Felul hotărât în care stă picior peste picior, maniera de a vorbi în colţul gurii de parcă ar împărtăşi mereu mistere, te avertizează să te îndepărtezi, dacă vrei iubire.

P.S.  ------Acum sper să înţelegi...------

Jane Birkin,Serge Gainsbourg-Jet'aime..

F à partir du fruits (ou de la Femme)

Sunt în piață, în fața unei tarabe și mă uit la niște piersici. "Sunt dintre cele mai bune”, imi zice vânzătorul.  Pentru mine, afirmaţia lui n-are nicio relevanță. Şi asta, probabil, s-a văzut pe chipul meu, întrucât el apucă o piersică  o muşcă puternic și mi-o pune în palmă. E neverosimil de frumoasă şi e atât de zemoasă încât îmi curge pe degete. N-o bag în seama – îmi închipui că s-a abţinut să în faţa culegătorilor cei răi şi acum plânge la mine-n mâini. Dacă ar fi o femeie în situaţia asta, probabil că i-aş şterge lacrimile şi aş fi impresionat, dar aşa... Sunt uimit de gest şi încep să râd.

La câțiva pași de mine, răsărită de niciunde, o femeie cu părul drept, de culoarea castanei. Are picioare lungi şi glezne fragile ca ale unei antilope din savana africană. O femeie de o grație ireală.... În timp ce o așezam în mintea mea într-un alt timp şi loc, ea se uită la niște struguri şi pleacă. Zic prostește „frumoasă!...” și dau din cap. Iar vânzătorul, după ce a scanat-o cu privirea, spune o frază pe care nu mi-o pot scoate din minte:

”Și când te gândești că și d-asta s-o fi săturat careva...”

Notre Dame de Paris song - Belle

Azi-dimineaţă, la cafea

Mestec încet în cafea, cu grijă, până când sunt sigur că mierea s-a topit şi că gustul e cel pe care-l doresc, iar temperatura e cea optimă. 

În faţa mea, cu gesturi ce par să le imite pe ale mele, un vechi prieten, Paulo. Asteaptă ca eu să mă potolesc şi să-l ascult....Începe:

"Lecţiile vin întotdeauna atunci când eşti pregătit, iar dacă vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ţi trebuie pentru pasul următor.
.........................................................................................................
Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat. Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.

Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor. Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevarat al lor, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifică" pe bărbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.
Femeile imature încearcă să „înlănţuiască" un bărbat utilizând sexul. Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască" el pe tine.
Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminţi să termine bărbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc... Femeile mature, în aceeaşi situaţie, spun „Opreşte-te", se ridică, se îmbracă şi pleacă.
Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.
Femeile imature ignoră „băieţii buni". Femeile mature ignoră „baieţii răi".

Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor. Femeile mature îi „arată" bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia".
Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toţi ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia. Femeile mature ştiu că ăla a fost doar UN bărbat.
Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi îşi văd de viaţa lor mai departe, fără amaraciune şi furie. "

Închid cartea, mă ridic repede şi plec...Începe o nouă zi....În căşti, o nouă melodie...

Edith Piaf- La Foule

Fericirea de o-zi

De cate ori nu ai vrut să dai pagina înapoi, să toceşti vârful creionului în linii groase peste cuvinte, fraze, capitole întregi din viaţa tă? Cu mâinile amâdouă ai strâns timpul şi l-ai trântit de perete, cu dinţii strânşi, cu privirea încordată, cu urechile înfundate de pulsul inimii, cu vocea tăioasă îi ceri să te ducă înapoi, altfel...altfel...o să..o să...până îţi găseşti cuvintele, un râs ironic îţi inundă visurile şi tremuri, iar nisipul din clepsidră îţi curge printre degete...
Râzi prietene cât de tare poţi şi bucură-te de vremea frumoasă de afară....a venit răpciune....

P.S. - e luna când înfloresc scaieţii

THE TANGO PROJECT - POR UNA CABEZA

Curtezane

Se face ca în fiecare marţi, pe seară, să trec pe o stradă destul de insalubră, cuibul păsărilor de noapte ce ies la agăţat. Nu e locul de muncă al târfelor de lux, ci al celor ieftine. Cu toate acestea, aş pune pariu că stabilimentele sunt vizitate şi de oameni fini (priapici şi dependenţi de sex). 

Strada, plină de denivelări, te face să-ţi încetineşti miscarea (de orice formă ar fi ea) timp numai bun ca "matroana" să-şi prezinte marfa:

  - Hauu, frumosule, vrei o fată, hai să-ţi dau o rusoaică!

În fiecare marţi e la fel, aceeaşi tigancă batrână care vinde aceleaşi "rusoaice", cu aceeaşi uşurinţă, de parcă mi-ar vinde un kg de făină, cu acelaşi text. 

Aseară doar am râs, neputând să-i dau uzualul refuz, continuând să merg...Nu stiu de ce, dar mintea mi-a solidarizat imediat cu femeile care se oferă bucuroase şi conștiente golanilor deştepți - adică ălora cu vrajeală. Ălora care le spun “uite luna/uite parcu' ” și nu măgarilor cu ochi sticloși, care au varianta directă “uite luna/uite paru'“... Datorită acelor femei, am înţeles raţionamentul femeii care se bagă în patul unui bărbat care a fermecat-o, deşi stie că el este o lichea... Pentru că una e să „cazi la așternut”, cum zice țiganca când dă-n cărți, şi altceva e să te vâri în el – asta presupune dorință, bucurie, împlinirea a ceva... pe cand cele din prima categorie sunt muierile proaste, care nu stiu ce li se-ntamplă si pentru care s-a inventat poanta misogină ”Stii cand au femeile orgasm?... Nu, dar pe cine intereseaza...”.  

Vinicio Capossela-Che Cosse L'Amor