Sunt în piață, în fața unei tarabe și mă uit la niște piersici. "Sunt dintre cele mai bune”, imi zice vânzătorul. Pentru mine, afirmaţia lui n-are nicio relevanță. Şi asta, probabil, s-a văzut pe chipul meu, întrucât el apucă o piersică o muşcă puternic și mi-o pune în palmă. E neverosimil de frumoasă şi e atât de zemoasă încât îmi curge pe degete. N-o bag în seama – îmi închipui că s-a abţinut să în faţa culegătorilor cei răi şi acum plânge la mine-n mâini. Dacă ar fi o femeie în situaţia asta, probabil că i-aş şterge lacrimile şi aş fi impresionat, dar aşa... Sunt uimit de gest şi încep să râd.
La câțiva pași de mine, răsărită de niciunde, o femeie cu părul drept, de culoarea castanei. Are picioare lungi şi glezne fragile ca ale unei antilope din savana africană. O femeie de o grație ireală.... În timp ce o așezam în mintea mea într-un alt timp şi loc, ea se uită la niște struguri şi pleacă. Zic prostește „frumoasă!...” și dau din cap. Iar vânzătorul, după ce a scanat-o cu privirea, spune o frază pe care nu mi-o pot scoate din minte:
”Și când te gândești că și d-asta s-o fi săturat careva...”
Notre Dame de Paris song - Belle
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu