miercuri, 15 septembrie 2010

DANA...primul meu fan...

Pe eșafod, în drumul către buturuga unde urma să-şi aşeze capul pentru a-i fi retezat, Regina Franţei, Maria Antoaneta l-a calcat pe picior pe călău. Imediat i-a spus “Monsieur, vă cer scuze. A fost un accident“. Aristocrația e o stare care nu se dobândeşte pe parcursul vieții, poţi fi educat, dar boieria, nu poate fi învațată la nicio școală. E ca talentul – te nasti cu el. Il ai sau nu. 
Când Dana trece pe lângă tine, ai senzaţia ca împrumuta ceva aerului şi că acesta capătă consistență, devenind usor de pipăit. La eleganța asta supraomenească, se adaugă şi faptul că lumina i se aseaza miraculos pe chip. Vorbeşte nescăpându-te din ochi, e concisă şi îţi dă senzaţia că n-o poţi minţi (sau că poţi, dar o să te prindă...)
  

Împărtăşesc o idee despre povestea ei, aşa cum am descoperit-o eu, pe bucăţele şi  într-o după-amiază ce s-a întins până-n noaptea târzie. Mi-a facut în schimb o cafea grozavă, dintr-o gură îţi dădeai seama cam cum e locul de unde provin boabele măcinate, nu trebuia să mai mergi până acolo.
............................................................................................................
Azi, e ziua când tot pamântul i se închină...                                         
                                                                                       La mulţi ani scumpă prietenă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu