Neprevăzutul

Când tatăl său, de viaţă, în chin se despărţea,

Trist, Harpagon, privindu-l, sta frământat de gânduri

Şi-ntrebător, în sine, neliniştit zicea:

"Avem, pentru sicriu destule scânduri?" 

Şopteşte Celimena: "M-a izvodit frumoasă, 

Cu inima curată, chiar bunul Dumnezeu." 

-  Inima ei! Supusă-i la fumul de pucioasă

în iad: jambon uscându-se mereu!

Un scrib, un biet opaiţ dorinu-se făclie,

Sărmanul, pe care cu scrisu-i l-a-necat,

Îi spune: "Unde-l vezi tu pe Cel ce totul ştie,

Pe Domnul cel de tine lăudat?"

Dar, decât toţi mai bine un desfrânat se-arată,

El cască pe-delete, fiind ce poate fi:

Neputincios şi leneş: "Ah! m-aş dori o dată

Un virtuos, dar nu stiu-n care zi!"

La rându-i, orologul, cu voce joasă-ngână:

"E putred osânditul! Ce rost să-l mai previn?

Orb, surd, fragil e omul, ca un perete până

Îi prăbuşesc insectele-n destin"
 

Şi apoi vine Cel ce cu toţi îl neagă, 

El, mândru şi sarcastic cuvântă: "V-amintiţi

Că-n liturghia neagră din fiecare seară 

Din vinu-mi aţi băut preafericiţi!"

În sufletele vostre mi-aţi înălţat altare

Şi-aţi sărutat în taină chiar fundul meu murdar!

Satana sunt! iar râsul-mi învingător şi mare,

E slut ca lumea-n chipul său hilar!
 

Cum aţi putut deci crede, făţărnici demascaţi,

Maestrul să vi-l râdeţi, să-l înşelaţi la joc,

Plăcându-vă preţ dublu pe viaţă să-ncasaţi,

Aicea, aur, dar şi-n cer un loc?

E dreptul la răsplată: bătrân e vânătorul,

Şi-a stat atât la pândă să-i cadă prada-n laţ.

Prin marile desişuri vă voi purta în zborul,

Ciraci ai bucuriei fără saţ,

Prin marile desişuri din munţii fără seamă,

Prin a'cenuşii voastre mormane drum tăind

Spre un palat cât mine de-nalt şi fără teamă:

Un bloc din piatră dură, stralucind;

Căci e făcut din trupul păcatelor mulţimei:

În el, dureri, orgolii şi glorii am închis!"

În acest timp, un înger din cer, deasupra crimei

Izbânda o suna, din paradis,

Acelor ce cuvântă cu inima: "Părinte,

Slăvit să fie biciul, Durerea ce ne-o dai!

Stau sufletele noastre în mâinile-ţi presfinte,

În grija-ţi care pentru om o ai".

Şi-al trâmbiţei cânt mândru legănător mângâie

Amurgurule-acestea cu sfântul lor cules,

Extazul ei pătrunde ca fumul de tămâie 

În cei ce cântă Domnului ales.

Protest....

Acum, mă gândesc că a fi copil e o scurtă bucurie pe care ne-o face Dumnezeu pentru a ne vedea zâmbind. Mai tarziu are ocazia mai rar...Viața mea este plină de momente și viziuni contradictorii...şi îmi dau seama că mereu sunt ca un cascador la circ, mergând pe linia subţire care desparte dispreţul total de blândeţea şi iubirea de semeni. Aş avea momentele mele de frică şi îndoiala, strigând Eli, Eli, Lama Sabahtani ...Of suflete ce nemernic ai ajuns! Cum de ai putut ajunge în halul ăsta? Extraordinar spus şi chinuitor de trăit această stare...Poate că din cauza asta filosoful german G.W. Hegel i-a adresat studentului său preferat, chiar înainte să moară, urmatoarea frază plină de înţelesuri: „Numai tu m-ai înţeles, şi m-ai înţeles gresit!“

Cu sau fără, eu voi cauta să ofer iluzii, aşa cum face cel care vinde flori în faţa unui spital de oncologie.

Pink Floyd - High Hopes

Montaj

Intotdeauna mi-a fost greu să aleg...

Ca să fii fericit, dorește-ți ce se poate!

Câteodată, mă uit spre Sus, și-i zic: Tu vezi ce viață complicată am eu? De unde să mai știu ce se poate și ce nu?...

Mă imaginez într-un film ce are o imagine impecabilă. O muzică aleasă. Un montaj neverosimil...

În film, nu apare decât un om. Un bărbat îmbrăcat elegant, căruia nu i se vede fața. Un fotograf. Un solitar.

”Buf!” telefonul după care încerc să scriu a căzut pe podea. Tresar şi privesc spre tine - ce bine că zgomotul nu ţi-a stricat somnul...Respiri usor, la intervale egale, iar genele tale sunt atât de lungi încât ar putea trece strada singure...Ţi-e somnul dulce şi mi-e atât de drag de tine încât te-aş trezi doar ca să-ţi spun asta...
Tu dormi cu mana sub cap, ca o femeie-copil, şi eu scriu despre un scurt-metraj cu forme, dar fără fond ... Ce om mai sunt şi eu...

Harry Nilson - Are you sleeping

Cuiul lui Pepelea

A fost cîndva un om frumos,
Isteţ, iubeţ, sărac, hazos –
« Bun gospodar, cu toate celea -
Totuşi, sărac, bietul Pepelea. »
El, într-o bună zi se-arată
Îndrăgostit lulea de-o fată,
O fată mîndră, ca o zînă,
Frumoasă foc, s-o iei de mînă,
Să cumperi lumînări de ceară
Curată şi s-o pui la scară,
Să o cununi şi la altar
Cu-acel Pepelea, om ştrengar.
Iar fata nu s-ar fi codit,
Dar tatăl fetei, om sucit,
Nu vrea s-audă de flăcău,
Că-i sărăntoc şi de neam rău.
“ - Măi, moşule, faci treabă proastă,
De nu-mi dai fata de nevastă. »
« - Mai puneţi pofta-n cui, băiete,
Că toate satele au fete !… »
« - Atunci, dacă-i aşa anume,
Am să-mi vînd casa, plec în lume!”
“ - Ţi-o cumpăr eu!” – zice-acel tată.
« - Bine, ţi-o vînd, dar ia-o toată,
Din cheutoare-n cheutoare,
Afară doar de-un lucru mare…
Acela, nu ! – un cui de lemn,
Bătut în casă ca însemn,
Pe partea dinspre răsărit –
Pe-acela să mi-l laşi înfipt. »
« - Ei, şi de ce ?! » - se miră moşul.
« - E pus anume de strămoşul –
O moştenire din părinţi,
Nu-l dau nici pe un car de sfinţi !
Hai, bate palma, facem pactul,
Tu scoate banii, eu scriu actul ! »
Omul dă banii şi se face
Un act pecetluit şi… pace !
Iar cel cu fata cea frumoasă
Se mută la Pepelea-n casă –
Pridvor, odăi încăpătoare,
Ferestre mari, strălucitoare,
Cu-mprejurime de livadă
Şi acareturi prin ogradă.
Le erau dragi toate acelea,
Numite « casa lui Pepelea »,
Dar lui Pepelea, drag ca pragul,
Îi era cuiul, cît ciomagul,
Cui – lemn de fag – bătut iţit,
Pe partea dinspre răsărit.
A doua zi, să vezi belele :
Vine Pepelea. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit, acilea, eu,
Să-mi pun căciula-n cuiul meu, »
Iar omul cam strîmbă din nas,
Dar învoiala i-a rămas ! -
Si-apoi ce mai putea să facă,
Dacă aşa s-a scris în joacă ?!
A treia zi – la fel – belele:
Vine nebunul. « - Ce-i, Pepele ? »
« - Păi, am venit acilea eu,
Să-mi iau ce-am pus în cuiul meu. »
Şi-apoi aşa, mîine aşa,
Punea Pepelea ce avea,
Cîte ceva sau lua pripit,
Din cuiul de la răsărit,
Cui zdravăn, fain, un cui de lemn,
Bătut de moşu-său însemn.
Şi să vedeţi treabă isteaţă :
Se întîmpla de dimineaţă,
Cu pusul luat şi luatul pus,
Taman cînd omul era dus
În sat, la tîrg, să are gruiul…
Acasă, fata, cui şi şuiul.
Şi fata avea grijă ca
Să nu i-l scoată careva,
Cuiul acela pricopsit,
Din partea dinspre răsărit –
Nu vrea să piardă acel cui…
De ce? Ghiciţi, că nu vă spui ! –
Nu pot, nu vreau… să vreau, nu ştiu –
Pepelea a rămas tot viu,
Casa rămase în picioare
Şi în perete cuiul mare:
Pepelea-ndrăgostit de cui
Şi fata după… cuiul lui.
Dar nu prea mult, căci într-o zi,
Prin sat o nuntă se porni:
Pepelea s-a-nsurat « acasă »
Şi-a luat pe fată de mireasă,
Fată cuminte, păzind cuiul,
În casa ce-o vînduse şuiul.
M-am dus la moş c-o vorbă – spui :
« - Prea bine, moşule Băcui,
Ce te-a făcut să îţi măriţi
Fata cu unul fără minţi ?
Tocmai cu-acela din zăluzi,
De care nici nu vreai s-auzi ? »
« - Ce m-a făcut ? – zise Băcuiul –
Păi, cuiul lui Pepelea, cuiul !…
Îi zic, ast’ vară, ălui prost,
Că-i prea glumeţ şi n-are rost…
Dar el, rîzînd: “Scăpare nu-i!
Dă fata, că mai am un cui!”
Şi ca să ştiu că nu glumeşte
Mi-arată « cuiul », voiniceşte :
Avea nărodul căscăui
Un ditamai piroi, nu cui.
De-l mai vedea şi fata mea,
Se-ngreuna cum de-l vedea.
Geaba mă luam de viaţa lui,
Că pofta nu se pune-n cui.
Şi mi-ar fi zis : « Neică Băcuiu,
Îţi las şi fata, las şi cuiul !… »
Sau : « Joaca s-a sfîrşit, e gata,
Rămîi cu cuiul, eu cu fata!”-
M-ar fi lăsat bătrîn, nebun,
Cu ochii pironiţi la drum,
Neputincios, c-un cui folos,
De rîsul lumii, dar băţos…
Aşa că mi-a rămas – nu pot,
Să nu-i dau cuiul, fată, tot ! –
Îi dau şi haina de pe mine,
Să mîntui treaba asta bine :
Nebunul poa’ să-mi ia şi pielea,
S-o puie-n cuiul lui Pepelea.
Însă să ştii : povestea toată
Nu-i doar c-un cui, ci două, iată.
Am pus-o, zău, de mămăligă –
« Cine nu riscă, nu cîştigă ! »

 

Queen - Bohemian Rhapsody  

 

Reverie

Stăm amandoi pe terasa unei vechi clădiri ce unii o numesc "'Poartă Stelară'', în plină noapte. 

                                                                              "Orasul doarme ud in umezeala grea"
Eu tac, tu vorbeşti - despre orașul acesta, despre cunoştinţe, despre noua ta carte..Îmi mai zici că jumătate din populaţia lumii ar trebui să citească în fiecare zi, iar eu completez că, probabil, restul traiesc din cărţi deja...Râzi ca un copil, trăgându-ţi intenţionat colţuriile gurii în jos apoi vrei să mergem acasă. Nu-mi spui pentru ce, dar acum parcă te cunosc, stiu...În autobuz te ţin de mână fiindcă mi-e frică să nu te pierd. Pentru că am pierdut de foarte multe ori, încă de foarte tânăr, fac lucruri pe care alţii nu le înţeleg decât greu sau niciodată...Cum ar fi de pildă, să tin de mână orice femeie pe care o iubesc, în orice împrejurare, chiar şi atunci când suntem la cumpărături sau în autobuz...În somn, nu! Pentru că dorm în poziţia aceea pe care o deseneză cu creta pe asfalt cei de la Criminalistică atunci când studiază cum a cazut cineva de la etaj...

Te dezbraci rapid (atât de iute încât mă faci să râd)... Îţi privesc abdomenul tare, de femeie care nu a născut niciodată, şi sânii pe care respiraţia îi ridică şi coboară, iar racoarea din cameră le face un contur perfect.   Facem dragoste. În timp ce adulmec îndărătul urechii tale, te pun în mintea mea în toate poziţiile. În toate cele cate vor urma şi în cele din viitorul îndepărtat... Şi nu te mai ţin de mână, ci trag de carnea ta... Cu cât mă bucur mai mult de tine, cu atât nu mă mai satur... E ca şi când spui ”mi-e dor de tine” unui om de care te leagă idei, senzaţii şi stări, dar pe care nu l-ai întâlnit niciodată - ştiu, e o ciudățenie asta, dar ce nu e?

Kings Of Leon - Sex On Fire

O după-amiază cu ...

M-am oprit....în faţa mea, o femeie ce stătea pe malul râului...era îmbrăcată în haine de nuntă. M-am uitat minute în şir la ea – nu cu ploaie-n gură şi fără să îmi transpire mainile, dar nici cu ură...

- Ce se va întâmpla cu acea femeie care va pierde ceremonia de căsătorie a surorii ei dacă cineva nu o traversează apă? 

 Batrânul călugăr vorbea repede şi mă privea pieziş pentru pierderea de timp.

- Jurământul nostru de celibat este foarte grav şi de asemenea jurăm să nu fim în prezenţa unei femei. Regulile sunt reguli şi nu trebuie încălcate!...îi răspund repede pentru că tocmai le învăţasem....

 - Dar cum rămâne cu mila? m-a întrebat călugărul senior. Priveşte-o...Este foarte tristă şi, dacă n-o ajutăm, nu va mai putea asista la nunta surorii sale.

- Noi avem regulile noastre!

Fără a mai spune un cuvânt, bătrânul ia femeia în braţe, o traversează apa şi o lasă pe celălalt mal...Ne continuăm călătoria în tăcere până la căderea nopţii.

- Nu cred că a fost drept că ai luat în braţe acea tânără femeie frumoasă şi ai traversat-o râul! 

Mă simt de parcă aş fi în faţa unui pluton de execuţie la care am refuzat să fiu legat la ochi pentru că vreau să vad cum se bagă glonţul pe ţeavă şi cum i se umflă gâtul comandantului când strigă "Foc!"...încerc să respir uşor, la intervale egale...

............................................................................................................

- Dragă călugăre, îmi răspunde bătrânul, am lăsat acea femeie pe mal acum o jumătate de zi. Se pare că tu o cari de atunci încoace.

Werewolf by Cat Power

Zîmbiți?

Nemuritorii...

 Pentru o secundă opresc totul...ochii închid...mă văd atunci...în prima zi de şcoală!

 În faţa mea, deschisă să primească o nouă generaţie, primul meu maestru...
                                                                Sărut mâna, doamna Învăţătoare!

                "Cea mai mare durere a timpurilor noastre nu este lipsa banilor, 
                                                     ci faptul că se pierde iubirea între oameni"      

                                                                               Cristoreanu Maria
                                                                               n.        - d. 28.09.2010 

Blues nervos, de toamnă

În autobuz e cald şi o negresă îmi cântă blues în căşti....Stau la stop...Printre secundele care se scurg repede, ca picăturile de ploaie de afară, simt doar nevoia să o rup la fugă, să scap de frig şi de hainele ude. Nu îmi amintesc nimic în afară de acest instinct primitiv de a căuta adăpost. 

Start! ţipă uşile trântindu-se şi cursa începe...primul obstacol...partea cealaltă a străzii. Mă văd acolo, chiar mai departe, dar văd şi un om căzând ca secerat. Încercările lui eşuate de a se ridica erau acum pe scena atenţiei mele perpetuate de gândul că e unul dintre cei care întind mâna în dreptul fiecărui şofer, unul dintre cei care primesc doar priviri goale, grimase sau injuraturi - nimic din ce-ar vrea ei...

"Nu poate" îmi zic, aşa cum nu pot eu să plec şi să-l las jos în bătaia ploii...întind mâna bărbăteşte...

- Lasă-l acolo bă, nu vezi că-i beat, dacă il ridici o să cadă iar! îmi spune rapid şi halucinant un "domn" ce stă pitit cu "alţii", de ploaie şi de scenă, în staţia de autobuz...

- Ce te-a făcut să îţi pierzi umanitatea bătrâne, tu ar trebui să fii aici, exemplul lor, al meu...

 Nu ştiu dacă să râd ironic sau să mă înfurii...continui să fac câţiva paşi cu cel pe care l-am ridicat. El tremura din toate - arâtă ca un om în care se instalase hipotermia...Ținea gura deschisă fără zgomot, ceea ce întregea fericirea tâmpă şi sălbăticia care i se citeau pe chip. Dă semne că se descurcă şi decid să trec strada...

De aici pare altfel, figurile din staţie par să-l ajute...NU...e doar un gând...o speranţă...a căzut din nou...Ei de ce doar se uită, iar eu de ce merg mai departe?  

“(…) Am înţeles de ce unii oameni, piloţii de curse automobilistice sau alţii ca ei, capătă beţia vitezei. Există unii dintre noi care gândesc că moartea nu vine niciodată din faţă, ci numai din spate: i-ar ajunge din urmă în momentul în care s-ar opri să se gândească…”
Maksim - Somewhere in Time

Mulţumiri

Queen - These are the days of our lives

Mutatis mutandis...

- Copil hapsân, femeia? o întrebam pe A., o amică, mai deunăzi.

- Cred că depinde de femeie...ce principii are...şi ce îşi doreşte de la o relaţie...Sunt unele femei care pur şi simplu ar face şi ar da orice pt cel de lângă ea, dar altele ar vrea să primeasca totul....Se gândesc mai mult la ce primesc decât la ce oferă. Acum să-mi spui tu la ce te referi...continuă ea.

.......................................

Beau din ceaiul negru cu atenţie să nu mă frig şi mă uit peste buza cănii la notiţele ce le-am cules de câteva zile,  de la trei domniţe ce-şi trăiesc încă prima dragoste, dar în moduri diferite. Par să se revolte când le ispiteşti cu o vorbă ce ar putea pune la îndoială sentimentul... Când le întrebi "De ce un rege rămâne întodeauna rege?" "de ce prima dragoste nu se uită niciodată?"...Îmi e dragă revolta asta a lor – delicată, de catifea.

Mi-au spus, adesea, că incipitul mieros al unei relaţii, purtat pe aripi de fluture încă nefrânte, reprezintă perioada cea mai plină de substanţă a poveştii de iubire, că secundele de fericire deplină adunate în aceste momente se fixează etern pe conştiinţă. Te învăluie în dulceaţa lor lipicioasă şi opacă, pentru nu mai avea disponibilitatea sau abilitatea de a te dezmetici, mai apoi, şi a te întreba "Unde?" "Când?" "Cum?", dar mai ales "De ce?" gustul zaharos s-a prefăcut în fiere. În pelin care, prin senzaţia de greţă provocată de o despărţire, conduce la dependenţă.

Relaţiile care se nasc din chimie şi sentiment, din atracţie totală şi înceţoşare a tuturor celorlalte simţuri se opresc undeva într-o adoleşcenţă timpurie. O dată cu înaintarea învârtoşată în pragmatismul vârstei devine ieşit din uz să te mai aştepţi să te îndrăgosteşti fără să-ţi propui şi să-ţi programezi asta în prealabil. 

Femeile tind să intre într-o nouă relaţie pentru că sunt îndrăgostite de ideea de dragoste, de conceptul din cărţi al cuplului, dar  îşi aleg parteneri care nu împărtăşesc aceleaşi valori. Împinse din spate de marşul  convenienţelor şi intimidate de faptul că în pofida pretinsei complexităţi personale e posibil să nu găsească resursele interioare şi intelectuale necesare depăşirii unei perioade de singurătate, se aruncă în braţele peţitorilor dintâi, uitând că, ceea ce hranea dorinţa pasională, fondul pasiunii primei iubiri, era tocmai lipsa obiectului, adorarea în absenţă. 

Există desigur şi excepţii; greşeli din care se învaţă şi care duc, în fine, la relaţiile bazate pe atracţie spontană. Există şi cazuri fericite în care iubirea autentică cade de prima oară ca o binecuvântare sau cazuri în care afecţiunea e cucerită, treptat, zi după zi, în dulcele stil clasic, până să se compună în relaţie. 

Există cazurile lor....a celor trei domniţe....a lui A., C. şi D.,...poveştile şi iubirile lor... pe care dacă le asculţi aflii despre cum se bucură, chiar şi după săptămâni diabetice, de fiecare întâlnire ca şi cum ar fi cea dintâi, ca şi cum fluturii nu şi-au pierdut nicicând aripile multicolore. Pretinzând că insectarele prafuite ale sentimentelor  n-ar fi fost nicicând inventate.

David Gray "This Years Love" 

Regia umbrei

În copilarie, asta reţineam eu din filme....regia...adevărata magie care îmi placea – scena de amor...când o femeie stingea lumina şi devenea o umbră. Îşi pierdea caracteristicile materiei, dispărea, dar nu de tot!.. Imaginea ei, înainte ca lumina să se stingă, încă îmi domina mintea în duet sau în duel cu încercarea de a mi-o imagina dezbrăcată în timp ce vedeam cum zbura, de pe ea, tot sub formă de umbre, cămaşa, fusta, un ciorap, al doilea...

Dispariţia ei îmi convenea... Era o dorinţă a ceea ce aveam să simt mai ales în adolescență, când după ce mă culcam cu o femeie, aş fi vrut ca ea să iasă iute de pe scenă...Oricare ar fi fost ea... Când am mai crescut şi am devenit atent, am realizat că și umbrele astea nu se dezbracă toate la fel... Femeile care se ştiu iubite o fac lent, cu desfătare. Pe când amantele îşi dau jos hainele atât de rapid încât pierd un moment extraordinar - foșnetul acela unic al alunecării chilotului de pe coapsă...Este un sunet ce nu poate fi comparat cu nimic...

Brucia la luna - brucia la terra

DANA...primul meu fan...

Pe eșafod, în drumul către buturuga unde urma să-şi aşeze capul pentru a-i fi retezat, Regina Franţei, Maria Antoaneta l-a calcat pe picior pe călău. Imediat i-a spus “Monsieur, vă cer scuze. A fost un accident“. Aristocrația e o stare care nu se dobândeşte pe parcursul vieții, poţi fi educat, dar boieria, nu poate fi învațată la nicio școală. E ca talentul – te nasti cu el. Il ai sau nu. 

Când Dana trece pe lângă tine, ai senzaţia ca împrumuta ceva aerului şi că acesta capătă consistență, devenind usor de pipăit. La eleganța asta supraomenească, se adaugă şi faptul că lumina i se aseaza miraculos pe chip. Vorbeşte nescăpându-te din ochi, e concisă şi îţi dă senzaţia că n-o poţi minţi (sau că poţi, dar o să te prindă...)
  

Împărtăşesc o idee despre povestea ei, aşa cum am descoperit-o eu, pe bucăţele şi  într-o după-amiază ce s-a întins până-n noaptea târzie. Mi-a facut în schimb o cafea grozavă, dintr-o gură îţi dădeai seama cam cum e locul de unde provin boabele măcinate, nu trebuia să mai mergi până acolo.

............................................................................................................

Azi, e ziua când tot pamântul i se închină...                                         

                                                                                       La mulţi ani scumpă prietenă!

Nicu Alifantis - Ce bine ca esti

Celei care minte...

Se distinge dintr-o mie, după felul în care-şi parfumează indecenţa cu cele mai ispititoare parfumuri. O poţi recunoaşte pentru că hainele nu-i sunt nici semn de cochetărie, dar nici n-o lasă indiferentă: servesc, însă, drept camuflaj al unui corp şi suflet infidel. Nu....să nu gândeşti că cea care înşeală e curva, aventuriera  sau superficiala nestatornică. Cea care înşeală nu e o desfrânată, ci o răzvrătită,  o disidentă care luptă împotriva nefericirii conjugale cu armele propriului sex şi e dispusă să-şi bifeze conştiinţa ca victimă colaterală.

Cea care înşală - şi o face cu toată dedicarea, cu tot ce presupune procesul, de la remuşcări, la sfâşieri interioare, la dileme şi nopţi nedormite, îndepărtări şi reveniri- rămâne o imorală. Imoralitatea ei are însă o aureolă de demnitate, impune un respect distant, pentru că se consumă în interiorul triunghiului amoros şi nu se lasă bruscată de privirile intruzive dinafară.

Cea care înşală n-o să fie niciodată pe deplin fericită- nici dimineaţa când işi maschează cearcănele, nici seara, căci simte mereu altă textură a cearşafului sub greutatea păcatului. Dar e infinit mai câştigată în bucăţi de fericire, faţă de cele care se complac în rutină sau în iubiri ce s-au stins. E de apreciat, pentru că prin dăruirea ei multiplă, rămâne o temerară căutătoare de fericire întreagă, la care noi, ceilalţi, uităm şi să mai sperăm.

Cea care înşală cu adevărat se dedublează până la schizoidie. E în stare să blameze amorurile clandestine, să le înfiereze pe metrese şi pe distrugătoarele de căsnicii, pentru a se bloca atunci când amantul îi aminteşte că şi ea se află în aceeaşi situaţie. “Cu tine e altceva” va replica, întotdeauna , scurt, de teamă să nu-şi amestece realităţile.

Cea care înşală e terfelită de dialectica “ori-ori-ului” şi pentru sfărâmarea ei interioară merită iertare, merită clemenţă, merită o reverenţă deferentă. Dar nu mai merită şi nu mai are cum să fie vreodată iubită. Nu din prejudecată, nu ca o răzbunare împotriva imoralităţii. Ci pentru că prin alegerea de a înşela îşi volumizează personalitatea, se virilizează prin curaj şi devine intimidantă. Poate fi admirată- aşa cum admiri o femeie de stat sau un geniu- dar nu iubită.

I se prelinge trădarea pe gene la fiecare clipire insinuantă şi-o recunoşti dintr-o mie. Felul hotărât în care stă picior peste picior, maniera de a vorbi în colţul gurii de parcă ar împărtăşi mereu mistere, te avertizează să te îndepărtezi, dacă vrei iubire.

P.S.  ------Acum sper să înţelegi...------

Jane Birkin,Serge Gainsbourg-Jet'aime..

F à partir du fruits (ou de la Femme)

Sunt în piață, în fața unei tarabe și mă uit la niște piersici. "Sunt dintre cele mai bune”, imi zice vânzătorul.  Pentru mine, afirmaţia lui n-are nicio relevanță. Şi asta, probabil, s-a văzut pe chipul meu, întrucât el apucă o piersică  o muşcă puternic și mi-o pune în palmă. E neverosimil de frumoasă şi e atât de zemoasă încât îmi curge pe degete. N-o bag în seama – îmi închipui că s-a abţinut să în faţa culegătorilor cei răi şi acum plânge la mine-n mâini. Dacă ar fi o femeie în situaţia asta, probabil că i-aş şterge lacrimile şi aş fi impresionat, dar aşa... Sunt uimit de gest şi încep să râd.

La câțiva pași de mine, răsărită de niciunde, o femeie cu părul drept, de culoarea castanei. Are picioare lungi şi glezne fragile ca ale unei antilope din savana africană. O femeie de o grație ireală.... În timp ce o așezam în mintea mea într-un alt timp şi loc, ea se uită la niște struguri şi pleacă. Zic prostește „frumoasă!...” și dau din cap. Iar vânzătorul, după ce a scanat-o cu privirea, spune o frază pe care nu mi-o pot scoate din minte:

”Și când te gândești că și d-asta s-o fi săturat careva...”

Notre Dame de Paris song - Belle

Azi-dimineaţă, la cafea

Mestec încet în cafea, cu grijă, până când sunt sigur că mierea s-a topit şi că gustul e cel pe care-l doresc, iar temperatura e cea optimă. 

În faţa mea, cu gesturi ce par să le imite pe ale mele, un vechi prieten, Paulo. Asteaptă ca eu să mă potolesc şi să-l ascult....Începe:

"Lecţiile vin întotdeauna atunci când eşti pregătit, iar dacă vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ţi trebuie pentru pasul următor.
.........................................................................................................
Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat. Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.

Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor. Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevarat al lor, controlatul este absolut inutil.
Femeile imature îl „verifică" pe bărbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.
Femeile imature încearcă să „înlănţuiască" un bărbat utilizând sexul. Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască" el pe tine.
Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminţi să termine bărbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc... Femeile mature, în aceeaşi situaţie, spun „Opreşte-te", se ridică, se îmbracă şi pleacă.
Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.
Femeile imature ignoră „băieţii buni". Femeile mature ignoră „baieţii răi".

Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor. Femeile mature îi „arată" bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia".
Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toţi ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia. Femeile mature ştiu că ăla a fost doar UN bărbat.
Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi. Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi îşi văd de viaţa lor mai departe, fără amaraciune şi furie. "

Închid cartea, mă ridic repede şi plec...Începe o nouă zi....În căşti, o nouă melodie...

Edith Piaf- La Foule

Fericirea de o-zi

De cate ori nu ai vrut să dai pagina înapoi, să toceşti vârful creionului în linii groase peste cuvinte, fraze, capitole întregi din viaţa tă? Cu mâinile amâdouă ai strâns timpul şi l-ai trântit de perete, cu dinţii strânşi, cu privirea încordată, cu urechile înfundate de pulsul inimii, cu vocea tăioasă îi ceri să te ducă înapoi, altfel...altfel...o să..o să...până îţi găseşti cuvintele, un râs ironic îţi inundă visurile şi tremuri, iar nisipul din clepsidră îţi curge printre degete...
Râzi prietene cât de tare poţi şi bucură-te de vremea frumoasă de afară....a venit răpciune....

P.S. - e luna când înfloresc scaieţii

THE TANGO PROJECT - POR UNA CABEZA

Curtezane

Se face ca în fiecare marţi, pe seară, să trec pe o stradă destul de insalubră, cuibul păsărilor de noapte ce ies la agăţat. Nu e locul de muncă al târfelor de lux, ci al celor ieftine. Cu toate acestea, aş pune pariu că stabilimentele sunt vizitate şi de oameni fini (priapici şi dependenţi de sex). 

Strada, plină de denivelări, te face să-ţi încetineşti miscarea (de orice formă ar fi ea) timp numai bun ca "matroana" să-şi prezinte marfa:

  - Hauu, frumosule, vrei o fată, hai să-ţi dau o rusoaică!

În fiecare marţi e la fel, aceeaşi tigancă batrână care vinde aceleaşi "rusoaice", cu aceeaşi uşurinţă, de parcă mi-ar vinde un kg de făină, cu acelaşi text. 

Aseară doar am râs, neputând să-i dau uzualul refuz, continuând să merg...Nu stiu de ce, dar mintea mi-a solidarizat imediat cu femeile care se oferă bucuroase şi conștiente golanilor deştepți - adică ălora cu vrajeală. Ălora care le spun “uite luna/uite parcu' ” și nu măgarilor cu ochi sticloși, care au varianta directă “uite luna/uite paru'“... Datorită acelor femei, am înţeles raţionamentul femeii care se bagă în patul unui bărbat care a fermecat-o, deşi stie că el este o lichea... Pentru că una e să „cazi la așternut”, cum zice țiganca când dă-n cărți, şi altceva e să te vâri în el – asta presupune dorință, bucurie, împlinirea a ceva... pe cand cele din prima categorie sunt muierile proaste, care nu stiu ce li se-ntamplă si pentru care s-a inventat poanta misogină ”Stii cand au femeile orgasm?... Nu, dar pe cine intereseaza...”.  

Vinicio Capossela-Che Cosse L'Amor

A vieţii flori...

În copilaria mea a existat o femeie ce şi-a lasat amprenta intr-un moment plin de tradiţie, scalda de după botez. Se spune că această baie este foarte importantă pentru copil, fiind plină de semnificaţie. Apa trebuie să fie neîncepută, scoasă la răsăritul soarelui. În apă se mai pun: flori - ca sa fie copilul frumos, bani - ca să aibă, apă sfinţită, ou, pietre - ca să fie puternic, seminţe, păr de vită, de cal, lână, busuioc, miere - ca să fie dulce, lapte  - ca să fie proaspăt, potcoavă gasită, inel - ca să aibă părul creţ, grâu - ca să fie cinstit, bani şi bijuterii. Acest obicei se face de către moaşă, naşă şi mamă împreună cu mai multe femei, însă cea mai batână naşă conduce ritualul. Încelepciunea sau senilitatea ei a facut ca lângă mine, în apă, să nu se gasească nici unul dintre obiectele mai sus menţionate, ci doar o mana de scaieţi, mânaţi prin apă de cuvinte spuse cu foc şi credinţă: Cum se lipesc scaieţii de lâna oii aşa să se lipească fetele de tine! 

Când aveam vreo 9 ani, ea mi-a spus: Băi, tu ai să faci prăpad printre femei când o să fii mare! Dar şi ele or să-ţi mânânce sufletul!... A fost ultima oară când am văzut-o... Aş intreba-o acum de unde ştia ea toate astea? Cu femeile, cu prăpădul... Dar naşa a murit demult.

Azi, după atâţia ani, pot spune că există femei care nu pot fi decât ale unui singur bărbat. Le-am văzut. Le-am ţinut în braţe. Le-am ştiut... M-au despărţit de ele distanţe şi diferenţe de tot felul... Am rămas eu singur. Eu nefăcând nimic. Eu stând pe scaun în faţa ferestrei şi privind în gol. Eu râzând în hohote, cu capul dat pe spate.
Eu, suma tuturor acestor femei. 

Jean Moscopol - Mână birjar

Cer(c)celul

Ea avea cercel.

Un cercel.

- Nu te-a durut?

- Nu. N-am simțit nimic.

- Cum e să nu simți nimic? am intrebat-o

- E ca și cînd n-ai avea.

- Poți trăi fără să ai?...

Ea rîde ca și cînd mi-ar fi ghicit întrebarea.

- Da, sigur. Îți rămîn amintirile...

Apoi, după ce desenează rapid cu mîna prin aer o amintire de-a ei, completează

- ... și gîndul că poate, vreodată...

- ... vei mai avea. Și vei mai simți. Și te va mai durea...

Ea nu mai rîde iar eu m-am îngîndurat că i-am ghicit răspunsurile.

- Ne învîrtim ca într-un cerc, cu întrebările și răspunsurile-astea...

- Într-un cerc asa cum se învîrte cercelul tău...

Pink Floyd - Wish You Were Here 

Condeierul

Da, scriu. Scriu din cand in cand. Public pe blog sub pseudonim, ca oamenii sa fie atenti si sa aibe reactii la ce scriu, nu la cum ma cheama. Nu stiu la ce ma ajuta sa scriu (nu stiu acum, in momentul asta, dar s-au putea ca maine sa fiu de alta parere) si nici daca ma gandesc la cineva anume, atunci cand o fac...Cred totusi ca cel mai des eu imi trec mie prin cap... E cel mai bine asa! Pentru că s-ar putea ca intr-o zi, din senin, sa nu mai scriu. Si atunci, m-as părăsi fără explicatii, fara regrete, fara sa simt ca am pierdut sau ca-mi lipseste ceva...Nici la revedere n-o sa-mi spun...